Vorbirea în limbi

 

 

 

 

Vorbirea în limbi

1 Corinteni 14

de Aurel Munteanu 8 mai 2017

 

 

 

 

  1. 1. – dragostea trebuia să fie lucrul cel mai important urmărit de corinteni în toate relațiile lor

– corintenii era sfătuiți să caute și darurile spirituale în deosebi proorocia

 

v.2. – vorbitorul vorbea într-o limbă omenească în circulație la ora aceea

– el vorbea o limbă omenească primită în dar de la Duhul Sfânt

– el nu vorbea oamenilor deoarece nu era nimeni care să o traducă

– el vorbea lui Dumnezeu deoarece doar Domnul  înțelegea limba respectivă

– de asta scrie că nimeni nu îl înțelege și el spune taine (ce pronunța el erau taine atât pentru el cât și pentru cei care-l auzeau din Adunare – nici el nu înțelegea ce spune și nici ceilalți – ei puteau înțelege decât dacă Domnul ridica vreunul dintre ei cu darul traducerii acelei limbi)

– era greșit să vorbești în Adunare într-o limbă pe care nu o înțelegeai deoarece semnul vorbirii în limbi nu era ca omul să vorbească lui Dumnezeu. Dumnezeu nu avea nevoie de vreo descoperire din partea omului sau de vreun mesaj. Vorbirea în limbi omenești era semn pentru evreii necredincioși.

 

  1. 3. Proorocia de atunci includea:

– zidirea Adunării

– sfătuirea Adunării

– mângâierea Adunării

 

v.4. – era greșit să vorbești în limbă omenească pe care nu o înțelegeai, spre ,,zidirea ta”. Darul era biblic dar, cu ce erai zidit dacă nu știai ce spui?

– această vorbire era în paguba zidirii Adunării

– scopul principal în Adunare era ca tu să zidești Trupul Adunării locale

– vorbirea aceasta nu zidea Adunarea pe când proorocia o zidea deoarece ea aducea: zidire, sfătuire, și mângâiere fraților ce compuneau Trupul Adunării locale.

 

v.5 – 15  vorbește doar despre limbile omenești vorbite în Adunarea din Corint fără traducător (interpret)

– proorocia era superioară limbilor omenești fără interpret

– limbile omenești traduse printr-un interpret erau mai mari ca profeția

– scopul principal al celor doua daruri era să aducă totdeauna zidire sufletească a membrilor Adunării locale din Corint

 

v.6. – limbile biblice conțineau totdeauna:

– descoperire (din canonul nefinalizat)

– cunoștință

– proorocie ( v.3- zidire, sfătuire și mângâiere)

– învățătură

– unul care vorbea într-o limbă neînțeleasă nici de el, nici de ascultători nu putea aduce nimic din cele enumerate mai sus. De asta Pavel spune că nu sunt folositoare Adunării locale.

 

  1. 7. – Pavel exemplifică practica lor greșită cu niște sunetele nedeslușite (neclare) ale unui fluier sau alăute.

 

  1. 8. – compară vorbirea lor, cu sunetul neclar al trompetei

– ideea în toate aceste 3 exemple este că dacă nu dau un sunet cu înțeles, nimeni nu recepționează corect mesajul transmis și nimeni nu are beneficiu de pe urma celor auzite

 

v.9.- este condamnată vorbirea într-o limbă omenească a unuia care nu știe ce spune și nici ceilalți nu îl înțeleg

– vorbind astfel ești ca unul care vorbește fără să își atingă ținta (vorbești în vânt)

 

  1. 10. – arată că limbile lor erau omenești și erau înțelese de vorbitori poporului respectiv

 

v.11. – arată inutilitatea cuvintelor spuse fără să le priceapă ascultătorii din Adunare. În felul acesta ai 2 străini în Adunare: cel care vorbește și cel care ascultă.

 

  1. 12. – este încurajată râvna pentru slujirea spirituală prin darurile primite.

Scopul darurilor totdeauna trebuie să fie zidirea fraților din Adunare.

 

v.13. – cine vorbea într-o limbă omenească pe care nu o înțelegea trebuia să se roage ca Domnul să îi de-a și darul să o traducă.

– aici apare interdicția vorbirii fără interpret ( traducător )

 

v.14. – era greșit să te rogi într-o limbă omenească pe care nu o înțelegeai

– duhul tău se ruga corect pentru că limba era una autentică primită în dar de la Duhul Sfânt

– Dumnezeu știa ce te rogi și doar El te înțelegea. Tu nu știai ce spui și nici ce cereai sau pentru ce mulțumeai.

– era greșit să te rogi deoarece mintea ta era fără rod

– erai mai rău decât cei ce bolboroseau deoarece tu o făceai în cunoștință de cauză

 

  1. 15. reglementarea rugăciunii și cântatului într-o limbă omenească pe care nu o înțelegeai

– trebuia să te rogi și să cânți ca duhul și mintea să îți fie în armonie, adică într-o limbă pe care o înțelegeai

– versetul acesta interzice rugăciunea și cântarea în limbi neînțelese

 

  1. 16. – cel care nu știe ce te rogi nu poate zice ,,Amin” ( Adevărat sau Așa să fie! ) la ce te rogi tu

 

  1. 17. – tu mulțumeai frumos deoarece limba vorbită era una autentică primită în dar de la Duhul Sfânt, Dumnezeu primea spusele tale

– problema era că vorbirea în limbă nu trebuia să zidească pe Dumnezeu ci pe celălalt implicit toți frații din Adunare.

– nici tu nu erai zidit deoarece nu știai ce spui

– oare scopul era să fie Dumnezeu zidit? Nu, pentru că atunci ai avea un Dumnezeu în creștere de formă spirituală, Unul incomplet. Acela nu ar fi Dumnezeul Scripturii.

 

  1. 18. – Pavel vorbea în limbi omenești neînvățate primite în dar de la Duhul, mai mult decât toți corintenii

– el mai știa cu siguranță și ebraica, greaca, latina și dialectul turc din zona unde se născuse.

 

  1. 19. – Pavel nu a vorbit niciodată în limbi omenești netraduse în vreo Adunare locală

 

  1. 20. – îndeamnă pe corinteni să gândească matur

 

  1. 21. – semnul vorbirii în limbi omenești era un semn doar pentru evreii necredincioși ce au respins pe Isus

 

  1. 22. – limbile omenești înțelese erau semn doar pentru necredincioși

– azi se predică că dacă nu vorbești în limbi nu ai Duhul Sfânt și nu ești mântuit

– proorocia era semn doar pentru credincioși – pentru ei era: zidirea, sfătuirea, mângâierea ( v.3)

 

  1. 23. -Pavel le dă un exemplu: ,,Ce s-ar spune dacă vorbirea în limbi omenești neînțelese ar domina tot programul Adunării de la început până la sfârșit?”

– dacă Adunarea este strânsă și toți membrii ar începe să vorbească într-o limbă pe care ei nu o înțeleg și intră un evreu necredincios fără daruri sau un corintean păgân, care ar fi concluzia lor?

– ar spune că sunt nebuni pentru că nici ei nu s-au înțeles unul cu altul și nici vizitatorii care au venit să audă ce se petrece acolo nu au înțeles nimic

 

  1. 24. – este pus în contrast limba omenească neînțeleasă cu mesajul proorociei în greaca pe are o înțelegeau cu toții, atât membrii Adunării cât și vizitatorii

 

  1. 25. – Cuvântul auzit în greaca pe care o înțelegeau, îi mustra, convingea de păcat și îi pocăia.

 

  1. 26-40. – reglementarea lucrurilor greșite practicate de Adunarea din Corint

 

  1. 26. – ce este de făcut când sunteți adunați pentru închinare?

– cei care sunt implicați în slujirea Adunării sunt doar bărbați ( pronumele unul )

– implicați în propunerea cântărilor, învățătură, descoperire, vorbire în altă limbă, traducere a limbii respective

– surorile nu erau implicate în conducerea slujirii

– nu se spune nici unde în Biblie că ele vorbeau în limbi sau că tălmăceau limbile. Aceste două daruri erau limitate doar la bărbați.

 

  1. 27. – vorbirea în limbi omenești în Adunare trebuia făcută doar cu traducător. Altfel este interzisă!

– 2 sau 3 trebuiau să vorbească și unul să traducă

 

  1. 28. – dacă nu era traducător, vorbirea era interzisă în Adunare!

– putea să vorbească șoptit sau în gând dacă vroia.  Chiar dacă el nu cunoștea limba respectivă Dumnezeu o înțelegea.

 

  1. 29. – proorocii puteau vorbi 2 sau 3 într-un program al Adunării și toți frații trebuiau să judece mesajul

– proorocia nu era în altă limbă așa cum se practică azi în cercurile penticostalo-carismatice

– proorocia era în limba vorbită de toți membrii Adunării, deoarece o înțelegeau și erau capabili să discearnă ce auzeau

 

  1. 30. – vorbitorii nu trebuiau să monopolizeze slujirea Adunării

– unul din mulțime care sta jos dacă avea o descoperire din Canonul încă ne finalizat cel dintâi trebuia să tacă și să îi permită să îl completeze

 

  1. 31. – scopul proorociei în Adunare era ca toți participanții să capete învățătură și îmbărbătare

 

  1. 32. – duhul omenesc al proorocului trebuia să fie supus proorocului respectiv

– aici nu e vorba de Duhul Sfânt

– dacă vreunul nu își putea stăpâni duhul propriu era o problemă. Vedem multe exemple când oamenii influențați de duhuri rele nu se puteau stăpâni.

 

  1. 33.- arată că Dumnezeul adevărat este Unul al păcii, liniștii și al ordinii. Nu este Unul al neliniștii, zbuciumului și al nestăpânirii de sine.

Unde sunt astfel de manifestări, acel loc nu seamănă cu  o Adunare a sfinților.

 

  1. 34. – femeile trebuiau să tacă în Adunare

– trebuiau să nu vorbească așa cum spunea Legea stabilită încă din Eden de după cădere – 1 Timotei 2. 11-14.

 

  1. 35. – dacă aveau nelămuriri trebuiau să își întrebe bărbații acasă

– dacă nu aveau soții credincioși trebuiau să găsească o soluție înțeleaptă în așa fel încât trebuia evitat să vorbească în Eklesie.

– vorbirea femeii în Adunare era privită ca o faptă rușinoasă.

 

  1. 36. – Pavel arată că porunca aceasta era de origine Dumnezeiască nu era o părere socială izvorâtă din prejudecăți ori din cultura greacă de acum 2.000 de ani.

 

  1. 37. – ce a prescris apostolul Pavel ca reglementări la practica greșită a corintenilor de la versetul 26 la versetul 40 este o poruncă a Domnului.

– nu sunt părerile proprii ale apostolului Pavel sau opțiuni pe care se puteau tocmi.

 

  1. 38. – cine persista în greșală nu era aprobat de Dumnezeu. După reglementare dacă avea Duhul trebuia să se corecteze. Acum aveau o parte din canon chiar dacă nu era definitivat.

 

  1. 39. – Pavel îi îndeamnă să râvnească după proorocie dar să nu împiedice vorbirea în limbi omenești tradusă după rânduiala din versetele 27 și 28.

 

  1. 40. – toate trebuiau făcute în chip cuvincios și cu rânduiala stabilită de Dumnezeu.

 

 

Darul vorbirii în limbi  era un dar autentic. Totdeauna era vorba despre o limbă omenească vorbită în circulație la ora respectivă. Acest dar al vorbirii în limbi a luat sfârșit împreună cu darul proorociei și al cunoștinței instantanee  în momentul când venea ce era matur sau complet (teleion) – 1Cor. 13.8-13. Erau 3 lucruri care încetau după ce venea definitivarea canonului, apoi rămâneau 3. Ce este desăvârșit (matur, complet), în greacă este la neutru și nu poate fi vorba de Domnul Cristos.

Nu a fost niciodată o limbă sau limbi îngerești așa cum se sugerează datorită afirmației apostolului Pavel din 1 Cor. 13.1. Acolo Pavel vorbește despre niște imposibilități hiperbolice (exagerări). El nu a vorbit niciodată în limbi îngerești, nu și-a dat trupul să fie ars, nu era omniscient, etc…. .

În ceruri nu există decât o singură limbă, limba vorbită de Dumnezeu cu fiul Său, Adam în prima zi a creației. Pe pământ există mai multe feluri de limbi omenești datorită blestemului de la Babel. Acesta era și rămâne un semn al judecăti.

 

 

Cei care pretind azi că vorbesc în limbi îngerești le reamintesc că:

 

 

,,Dacă ei sunt un miliard de vorbitori aici pe pământ, și nici unul dintre ei nu se înțelege  cu un altul, (deoarece pretind că vorbesc o limbă diferită), automat ar trebui să existe și în ceruri un miliard de limbi îngerești ca și corespondent biblic al darului Duhului Sfânt dat pe pământ. ” Lucrul acesta este o imposibilitate, deoarece toți recunosc că în ceruri nu există mai multe limbi.

 

Eu cred că ce se pretinde azi ca fiind ,,vorbire în limbi, dar al Duhului  Sfânt” sunt lucruri izvorâte din ,,rostiri extatice” sau din influențe demonice. Multe din aceste ,,limbi îngerești moderne” sunt varietatea obișnuită a căderii în transă după ce vorbitorul este rugat să ,,stăruie după promisiunea Duhului” ore în șir repetând unul din cuvintele: sânge, slavă  sau aleuia!

Acest ,,dar” după rețeta de mai sus, poate fi procurat de oricine indiferent de religia exersată. El este întâlnit de la păgânii din antichitate până la misticii din ziua de azi răspândiți printre hinduși, religiile africane, mormone, New Age, penticostalii neoprotestanți, quakeri, baptiști, carismatici  și mișcarea carismatică catolică.

Advertisements